8:12 PM Programul "EURO 200" - 2016 | |
Conform adresei M.E.N.C.S. Nr. 31262 din 31 martie 2016, Programul „EURO 200" pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2016. Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenții învățământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, conform legislației în vigoare. Legislaţia în vigoare este: Depunerea cererilor privind acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării unui calculator prin programul "EURO 200" se va face până la data de 21 aprilie 2016. La nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean, respectiv al municipiului București, la nivelul fiecărei instituții de învățământ superior de stat sau particular acreditate se va constitui comisiile "EURO 200", în situația în care acestea nu există, conform articolelor 6, 7 și 8 din Hotărârea de Guvern nr. 1294/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, cu modificările și completările ulterioare. CALENDARUL de anul trecut este valabil și anul acesta. | |
|
Total comentarii : 0 | |