| Adina_Urse | Data: Miercuri, 2020-05-20, 11:24 AM | Mesaj # 1 |
|
Colonel
Grup: Moderatori
Mesaje: 183
Reputaţie: 0
Status: Neconectat
| Compunerea descriptivă
Descrierea de tip tablou
Introducere (precizăm locul care va fi descris şi momentul din zi/anotimpul sau alt reper temporal. În plus, o imagine ne poate introduce în atmosfera peisajului).
,,Răsăritul soarelui apăruse peste marea albastră, care se aşternea în faţa ochilor mei cu o lumina puternică, iar ceata uşor-uşor se pregătea să plece. Ajuns la malul mării, am devenit dintr-o data visitor, privind către întinderea nesfârşită a mării, unde fantasmele păreau că prind contur. ‘’
a) planul depărtat-perspectiva din care privim peisajul.
,,Vedeam cum în depărtare, o barcă, precum o jucărie abandonată, părea să stea în loc. Parcă nici marea nu se mai vedea prea bine, iar apa începea să prindă diferite culori. ‘’
b) planul apropiat
,,Mirosul sărat al apei şi jocul valurilor parcă mă purtau în alte lumi, iar câteva scoici colorate, aruncate pe mal, se jucau cu picioarele mele. Razele soarelui erau îndrăzneţe şi şi-au făcut loc pe bolta cerească, străpungând-o. Pe plajă, insectele, pescăruşii sau păsările perindau bucuroase făcând zarvă, încât vocile oamenilor abia se mai auzeau. Nisipul fin reuşea să mă impresioneze şi să mă poarte pe aripi de fericire. ‘’
Se reia o imagine/un detaliu care subliniază o anumită perspectivă, cea mai importantă în perceperea spaţiului descris.
,,Parcă eram suspendat deasupra tuturor. Nisipul fin ca mătasea îmi gâdila tălpile, iar briza îmi şoptea ce va urma: soarele avea să pună stăpânire încet-încet peste întreagă suflare. Observam cum frânturi de bucurii se topeau şi se ascundeau în nisipul care înghiţea apa. ‘’
Încheiere
,,Marea mi-a dat impresia că natura respire, că totul era natural şi plin de magie, deoarece aceasta săruta nestingherită cerul… ‘’
Descrierea toamnei
Anotimpul ruginiu, plin de culoare și farmec a sosit. În drumul său peste pământul încărcat de verdeață, toamna, precum un pictor priceput, preschimbă culoarea peisajului în tonuri calde de galben-maroniu. Atingerea toamnei a preschimbat peste noapte și frumosul parc din apropierea casei mele.
Rânduiți în linie dreaptă, de-a lungul și de-a latul aleilor din parc, stau de veghe zeci de trunchiuri de copaci, care de care mai bătrâni și mai semeți. Frunzișul des al acestora, colorat în auriu, reflectă o culoare gălbuie asemănătoare unor flăcări, astfel încât copacii par niște lumânări aprinse, care luminează aleile pustii ale parcului.
Din trunchiurile puternice ale copacilor, cu scoarță verzuie, se ridică zeci de crengi groase, ca niște brațe de uriaș. Pe acestea se odihnesc pentru o scurtă perioadă de timp frunzele uscate și îngălbenite de vremea rece a toamnei. Coronamentul ruginiu este atât de des, încât razele soarelui, și așa timide, abia răzbesc prin el. La fiecare adiere de vânt, brațele copacilor se mișcă și odată cu ele frunzele încep să cadă într-o ploaie multicoloră. Spre deosebire de o ploaie normală, în care stropii de ploaie se îndreaptă direct spre pământ, ploaia de frunze ruginii este haotică, iar fiecare frunză pare a avea drumul său. Un drum sinuos, precum un dans armonios, care pare fără sfârșit.
Frunzele veștede urcă și coboară neîncetat, de parcă ar fi nehotărâte în care parte să o apuce. Într-un final se așează pe solul zvântat și pe aleele deja îngălbenite ale parcului și încep să formeze covorul ofilit de toamnă. Aleea asfaltată, tristă până mai ieri, acum este veselă și se mândrește cu straiele ruginii cu care este îmbrăcată. Atunci când vântul suflă cu putere, covorul de frunze se unduiește precum un covor magic; se ridică de la sol, se mișcă asemenea unei iluzii, iar apoi revine tăcut pe aleea adormită.
Nici țipenie de om nu se avântă prin aleele pustii ale parcului. Încremenirea este totală, semn că atmosfera de aici nu este prielnică pentru o plimbare. Singurul mușteriu, care cutreieră nestingherit parcul amorțit, este vântul rece de toamnă. Acesta își plimbă răsuflarea rece printre trunchiurile copacilor și împrăștie frunzele care cad fără oprire. Atunci când vântul se oprește, natura împietrește, iar peisajul pare un tablou reușit de toamnă, surprins excelent de pensula unui pictor îndrăgostit de anotimpul jocului de culoare, al luminilor și umbrelor, toamna.
Descrierea unei zile de iarnă este o compunere care ar putea avea un titlu simplu „O zi de iarnă” sau unul mai complicat „Primii fulgi de nea, o sărbătoare pentru suflet”.
În dimineața cea mohorâtă, din cerul de decembrie care se întindea ca o țesătură cenușie de cărbuni peste turlele bisericii și peste scheletele plopilor din vale, nu se abătea niciun fulg de nea. Era un ger uscat, iar sub picioare, noroiul înțepenit al șoselei suna ca o nucă găunoasă.
Era o duminică dimineața atât de apăsătoare, încât nu aveam chef, nici măcar, să mă joc pe playstation. Stam înfofolit la geam și priveam strada goală, încremenită. Nici mașini, nici oameni nu-i tulburau liniștea înghețată. Respirația caldă forma aburi pe geamul degerat, care se lipeau, stricându-i transparența. Încercând să mă înveselesc, am desenat o față zâmbitoare pe aburii de pe geam. Prin micuțul punctul al ochiului de pe fața zâmbitoare am zărit ceva micuț și alb, strălucitor, ca o bobiță de diamant. Era un fulgușor de nea, gingaș. Cu o mișcare rapidă am îndepărtat urmele respirației de pe geam. Voiam să văd mai bine fulgul. Cadrul geamului, dintr-o dată, se umplu de o mare de alb, cernută din cer. Ningea de-a binelea, iar eu priveam uluit jocul fulgilor nemaivăzuți. Unii era mari cât o portocală, alții, mai mici cât o minge de ping-pong. Sau cel puțin așa îi vedeam eu. Printre acești coloși, alți fulgi mai mici, mărunți cât un nasture de sidef. În dansul lor pornit din înălțimi, se zbenguiau în jurul turlelor bisericii, fugărindu-se greoi prin aer. Se așezau pentru o clipă pe creasta zidurilor împrejmuitoare, iar apoi, unii cădeau neputincioși în șanț, iar alții se lipeau de poarta neagră, formând o poleială strălucitoare.
Iarna este frumoasă dacă fulgii săi veseli sunt peste tot. Când apar, natura îmbracă haine de gală, iar copiii îi admiră strălucirea și farmecele de cristal.
O compunere despre un început însorit de primăvară, în care este descrisă o zi însorită de primăvară.
Soarele blând de primăvară cuprinde natura adormită cu brațele sale luminoase. Dornic să împartă bucurie și speranță, își plimbă strălucirea peste pământul zbicit. Cu atingerea-i vrăjită dezmiardă firișoarele de iarbă și le anunță să se pregătească de răbufnirea verde. Subțiri și mlădioase, firișoarele scot căpșorul din pământ și se îmbăiază în valul călduț de lumină al mândrului soare.
Păsărelele felurite prind de veste că soarele a dat tonul schimbărilor de primăvară. Zboară vesele din pom în pom și se joacă cu mugurii proaspeți ai copacilor. Din când în când, gustă din nectarul lor, iar de plăcere înalță triluri de bucurie și mulțumire că primăvara fermecată s-a instalat pe pământ.
Nici gândăceii și nici insectele nu rămân nepăsătoare la semnalele din cer ale discului de aur. Gândăceii ies din ascunzătorile în care s-au pitulat peste iarnă și-și expun corpurile microscopice razelor vrăjite ale soarelui. Insectele își întind aripile diafane, iar soarele cu atingeri blânde le dezmorțește și le colorează în curcubeie de culori. Când prind o pală de vânt, se lasă purtate spre înălțimi, de unde privesc cum natura începe să întinerească și să îmbrace straiele verzi ale primăverii.
Când fiecare vietate de pe pământ este trezită la viață, soarele anunță că oaspeții primăverii vor sosi în curând. De acolo de sus, din locul în care este țintuit, soarele vede cârduri de păsări călătoare îndreptându-se spre locul pe care tocmai l-a înverzit. Când vor ajunge în locul pregătit, stolurile de păsări, obosite de lunga călătorie de peste mări și țări, vor găsi o oază de liniște și verdeață. Se vor instala și vor începe să cuibărească, iar primăvara se va bucura când va auzi primele țipete ale păsărilor tocmi ieșite din ou.
Așa arată un început de primăvară, anotimpul în care natura se trezește la viață, iar vietățile se trezesc din adormirea de peste iarnă. Toate cele de pe pământ iubesc primăvara și de ce nu ar face-o, când primăvara este atât de bună cu ei?
O compunere în care este descrisă o zi de vară caniculară. O zi în care soarele arde puternic sus pe cer, iar razele lui toride pârjolesc natura. Compunerea conține adjective la diferite grade de comparație.
Deși e dimineață, soarele arde sus pe cer, așa cum nu a mai făcut-o de multă vreme. Se anunță o zi foarte încinsă. După cum a început această zi, ar putea fi cea mai fierbinte și mai nemiloasă zi din acestă vară. Cerul mai puțin albastru decât de obicei pare a fi decolorat de ascuțișul razelor trimise de discul solar. Niciun nor, oricât de mic, nu se încumetă să dea ochii cu soarele care dogorește nepăsător.
La fel de speriat este și vântul. Nu are curajul necesar să-și arate chipul răcoros nici măcar o clipită. Încearcă din când în când să adie ușor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele atotputernic. Atunci când își face simțită prezența, răsuflarea sa este foarte fierbinte, asemenea respirației unui balaur, care scuipă flăcări pe nări.
La sol situația este și mai dramatică. Iarba este mai uscată ca niciodată și îngălbenită fără vreme. Acolo unde copacii nu fac umbră, pământul este pârjolit ca după un incendiu devastator. Dar poate cel mai mult suferă copacii. Primind mai puțină apă decât de obicei, fac eforturi disperate să reziste drepți în fața soarelui nemilos. Seceta foarte mare le-a uscat până și voința de a rămâne verzi. Par aduși de spate, asemenea unor bătrâni apăsați de greutatea anilor mulți. Frunzișul copacilor nu mai este la fel de mare ca astă-primăvară, iar culoarea de un verde sănătos s-a transformat într-un verde-gălbui bolnăvicios.
Temă :
De transcris noțiunile.
|
| |
| |
